Un stil de viaţă… alb

Aşa cum a anunţat şi Sabina, Timişoara sau mai bine zis tinerii timişoreni cu vârsta cuprinsă între 14-29 ani au fost invitaţi să-şi schimbe stilul de viaţǎ şi să-l facă mai… alb. Eu recunosc, nu am, fost de loc harnică şi nu m-am informat înainte unde voi merge. Dar! atunci când am primit invitaţia (cam cu o oră înainte de „concert”) am fost foarte curioasă să văd despre ce este vorba. Am primit informaţii de la un cunoscut, că va fi o prezentare de MLM şi niciodată nu mi-am închipuit că va fi vorba despre un combo de MLM-uri, dacă e aşa cum se spune. Oricum am fost foarte impresionată să aud, că s-au împărţit aproximativ 4000 de invitaţii gratuite. Este ceva, nu? Şi organizatorii, e clar, că s-au inspirat din succesul prezentărilor de acest gen din State şi au încercat să intre pe piaţă agresiv. Nu se ştiu de unde au avut acest capital, cel puţin nu avem o declaraţie oficială în acest sens, site-ul lor oficial www.whitevision.com ne îndrumă către pagina de Facebook sau Twitter şi cam atât. Aşa cum am spus, nu ştiu foarte multe despre organizatori, am citit articolele de pe alte bloguri şi comentariile legate de persoanele acestora, dar sincer pe mine m-a interesat să urmăresc organizarea evenimentului în sine, care a avut succes. A atras atenţia publicului-ţintă şi l-a făcut curios. Prezentarea nu a fost plictisitoare, nu a durat 2 ore şi a fost exact ceea ce se vroia să fie, adică un teaser. A da, în ceea ce priveşte alegerea performerilor, a fost cea mai bună opțiune posibilă! Simley este un cântăreț, care se bucură de un real succes în rândul publicului-ţintă şi este foarte intens mediatizat datorită formatelor TV la care este co-prezentator sau jurat şi DJ Optick este foarte cunoscut tinerilor. Ce să mai, dacă şi un rocker veritabil cu plete şi cu tricou cu Metallica şi-a fluturat energic pletele, când trupa lui Simley a început cu nişte acorduri mai rock… :p Şi ca să încheiem, cei de la whitevision şi-au atins scopul cu acest concert, au internalizat chiar şi semnul lor de recunoaştere – seamănă cu semnul victoriei, numai degetele trebuie înclinate puţin şi organizatorii au atras, bineînţeles, atenţia. Ce va urma, nu ştiu, o să aflăm după 15 mai, când e prezentarea oficială a conceptului.

Aşa a arătat afişul:

sursa imaginii:
oradetimiş

Ce s-a întâmplat la summitul despre social media aka. sm:)…

După cum am scris şi în postul anterior, ieri am fost la toate cele trei conferinţe din cadrul summitului social media Timişoara.  Trebuie să vă spun că au fost trei conferinţe mari şi late cu câte un moderator fiecare şi cam trei, patru vorbitori /conferinţă. Foarte emoţionată, atât eu cât şi alte colege care au mai participat, m-am aşezat  mai în faţă să aud mai bine ce aveau omenii să comunice.

Locaţia a fost bine aleasă (sala de conferinţe a unui hotel din centrul Timişoarei), dar sonorizarea din sală lăsa de dorit la numărul de 150 de suflete care s-au  înghesuit într-o sală cam lunguiaţă şi fără acustică bună. Prezentările acestor oameni din blogosferă au fost variate: de la entertaining la genul acela de afirmaţie uzuală „bun, da’ totuşi unde e prezentarea?”. Ni s-a spus că pe blog trebuie să scriem dintr-o postură personală, iar ca începătoare într-ale blogosferei o să amintesc şi eu ce mi se părut relevant şi ce aş recomada la rândul meu altor începători.

Din punctul meu de vedere, o abordare bună mi s-a părut discuţia despre managementul reputaţiei în sm, relevantă nu doar din perspectiva organizaţiilor, ci şi a persoanelor publice/fizice. Vorbitor a fost Andrei Crivăţ, care are blogurile ebucataria.ro  şi andreicrivat.ro. Concluziile  au fost următoarele: trebuie să tratăm reputaţia ca pe prietena noastră; ideal ar fi ca reputaţia să fie deja creată; trebuie să reţinem că reputaţia nu terminăm niciodată să o consolidăm şi nu trebuie să atacăm niciodată.

O abordare interesantă a fost a PR-ului/bloggerului Cristina Putan , care a venit cu un does & don’ t list referitoare la relaţia un PR cu un blogger şi invers. Ca şi în offline, online-ul se bazează pe aceleaşi reguli de bun-simţ, care facilitează o relaţie profesională de afaceri de lungă durată. Cristina Putan se află în blogosferă cu PRbeta.ro .

Ceilalţi vorbitori (Laurenţiu Dumitru- digitalstar.ro, Victor Kapra- victorkapra.ro) au avut sfaturi referitoare la cum vinzi sm şi ce atitudini ar trebui să adopte reprezentanţii companiilor/bloggerii. Discuţia s-a scurs către direcţia brandingului personal, cum poţi să îl consolidezi şi cum poţi sesiza momentele benefice din punct de vedere financiar. Vorbitori pe această temă au fost Cristian China-Birta (chinezu.eu) şi Costin Cocioabă (refresh.ro).

În încheierea acestui post, după ce am schiţat liniile acestui eveniment, ţin să precizez, că mi-am îmbogăţit vocabularul cu un substantiv nou – „blogosferă”, iar în mintea mea se face conexiunea cu imaginea unui trol. De ce? Habar n-am! În mod cert aşa ceva ar trebui să stea în fruntea blogosferei ca „mastercreature”.

Dacă doriţi să aflaţi cine au fost şi ceilalţi vorbitori (eu am mai omis dintre ei), puteţi accesa site-ul revistei biz pentru detalii complete.

sursa imaginii:  myconfinedspace