Cum se poate aprecia valoarea populaţiei, care a atins pragul de 7 mld.

  • în urmă cu 7 miliarde de secunde era anul 1789, când George Washington a fost desemnat primul preşedinte american, iar Congresul SUA s-a întrunit pentru prima dată
  • dacă am face 7 miliarde de paşi de-a lungul Ecuatorului, am înconjura planeta de cel puţin 106 ori
  • buricul unui deget poate ţine doi mililitri de apă. 7 miliarde de degete ar putea umple cel puţin cinci bazine olimpice
  • înălţimea medie a unui om este de 1,52 m, luând în considerare şi copiii. 7 miliarde de oameni puşi unul în continuarea celuilalt ar ajunge la o paisprezecime din distanţa până la soare sau ar parcurge de 27 de ori distanţa dintre Pământ şi Lună
  • 7 miliarde de furnici ar cântări cel puţin 23 de tone

„Mintea ni se blochează când ne gândim ce înseamnă de fapt 7 miliarde. Este un sentiment similar cu înţelegerea spaţiului cosmic”, a declarat matematicianul Klaus Volpert.

În 1800, populaţia globului a atins pragul de un miliard de locuitori, iar în 1930 pe cel de două. Pragul de trei miliarde a fost atins după 30 de ani, cel de patru – după 14, cel de cinci –  după 13, iar populaţia lumii a avut nevoie de 12 ani pentru a atinge şase, respectiv şapte miliarde de locuitori.  Potrivit ONU, în 2050 vom ajunge la 9,3 miliarde de locuitori.

Cea mai mare provocare a acestui secol este cea lansată de National Geographic, care vrea să strângă cele mai originale idei în legătură cu distribuire şi menţinerea hranei pe glob. Sunt tare curioasă, să văd la ce concluzii vor ajunge cei care au iniţiat campanii de acest fel.

sursa imaginii: lumeaeducatiei

Anunțuri