Google – cea mai bună reputaţie

Da, este oficial! Compania Google are cea mai bună reputaţie în SUA conform unui studiu realizat de  firma Harris Interactive. Google, operatorul celui mai popular motor de căutare pe Internet din lume, a ajuns pe prima poziţie în urma rezultatelor financiare foarte bune şi a admiraţiei populaţiei pentru angajaţii companiei, a afirmat şeful Harris, Robert Fronk. Sondajul a evidenţiat îmbunătăţirea reputaţiei companiilor în SUA, în contextul recuperării economiei şi a estompării scandalurilor din timpul crizei financiare. Google nu are un management excelent al reputaţiei doar în mediul offline, ci şi în mediul online. Recent am dat “join” la Google+, un site de socializare asemănător cu Facebook, dar lansat drept contrapartidă a acestuia mult mai târziu. Oricum, Google vine puternic din spate şi încercă să acapareze un segment important din rândul utilizatorilor de social media. Să revin la experiența mea cu Google+ – mi s-a părut interesant că, la fel ca şi la FB, poţi primi ştiri din partea oficialilor Google, şi anume din partea lui Larry Page. Bineînţeles rămâne de văzut cum anume şi mai bine zis, dacă se va diferenţia de FB.  În completarea  ştirii că Google e în top în ceea ce priveşte managementul reputaţiei, am citit pe stylereport  faptul că Google a lansat un serviciu de monitorizare a reputaţiei online. Funcţia “Me on the web” (Eu în reţea) este integrată în profilul Google al fiecărui utilizator şi permite setarea de alerte atunci când un set de cuvinte cheie, cum ar fi numele sau adresa de e-mail, sunt postate undeva pe Internet. Serviciul a fost lansat, conform unui oficial Google şi pentru că “reputaţia unui utilizator nu este afectată doar de lucrurile pe care acesta le pune pe Internet, ci şi de lucrurile postate de alţii, fie că este vorba de o menţiune pe un blog, o etichetă adăugată unei fotografii sau un răspuns la un mesaj de status public”. Prin urmare, companiile nu mai au nicio scuză că nu îşi optimizează inputurile de la utilizatori sau clienţi. Rămâne să vedem şi câte organizaţii vor utiliza acest serviciu.

sursa imaginii: primulblog

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s